021 9330 021 9282

Primul serviciu prepaid

05/11/2020
Posted in news, news
05/11/2020 Andreea Radu

Primul serviciu prepaid

pe piața de curierat din România

Urgent Cargus, a doua cea mai mare companie de curierat din România, își extinde portofoliul și lansează în premieră un serviciu prepaid. Urgent Cargus Prepaid este deja disponibil pentru clienții români și vine cu două opțiuni de volum, de 25 sau 50 de livrări, pentru patru tipuri de colete: plic, colet mic (până la 3 kg), colet mediu (până la 5 kg) și colet mare (până la 10 kg).

 

Serviciul oferă clienților Urgent Cargus posibilitatea de a utiliza livrările incluse în ofertă într-o perioadă de până la șase luni și are un cost fix.

 

Noul serviciu prepaid a fost lansat în urma unei analize amănunțite a feedback-ului și nevoilor antreprenorilor din România, cei mai mulți dintre aceștia dorind să aibă o vizibilitate mai bună asupra costurilor de  livrare. Având în vedere contextul în care ne aflăm, considerăm că una dintre cele mai bune modalități prin care îi putem spriji pe clienții noștri este de a le oferi predictibilitate asupra costurilor”, a declarat Jaroslaw Sliwa, CEO Urgent Cargus.

 

Noul serviciu Prepaid reprezintă doar unul dintre eforturile continue ale Urgent Cargus de a-și adapta rapid oferta la noul mediu de afaceri din România, pe lângă adoptarea măsurilor speciale care asigură continuitate într-o perioadă în care comerțul online este vital pentru marea majoritate a companiilor locale.

 

Perioada actuală vine cu provocări deosebite pentru mulți dintre clienții noștri, în special pentru cei din sectorul e-commerce. Acest lucru ne-a determinat să ne actualizăm programul de lucru și să efectuăm livrări în zile precum 17 aprilie (Vinerea Mare) și 1 Mai, ținând cont de volumul mare de colete cu care ne confruntăm. Mai mult, am adoptat și măsuri suplimentare de siguranță, pentru a contribui la eforturile generale de combatere a pandemiei COVID-19”, a concluzionat Jaroslaw Sliwa, Urgent Cargus CEO.