Urgent Cargus, a doua cea mai mare companie de curierat din România, își extinde portofoliul și lansează în premieră un serviciu prepaid. Urgent Cargus Prepaid este deja disponibil pentru clienții români și vine cu două opțiuni de volum, de 25 sau 50 de livrări, pentru patru tipuri de colete: plic, colet mic (până la 3 kg), colet mediu (până la 5 kg) și colet mare (până la 10 kg).
Serviciul oferă clienților Urgent Cargus posibilitatea de a utiliza livrările incluse în ofertă într-o perioadă de până la șase luni și are un cost fix.
„Noul serviciu prepaid a fost lansat în urma unei analize amănunțite a feedback-ului și nevoilor antreprenorilor din România, cei mai mulți dintre aceștia dorind să aibă o vizibilitate mai bună asupra costurilor de livrare. Având în vedere contextul în care ne aflăm, considerăm că una dintre cele mai bune modalități prin care îi putem spriji pe clienții noștri este de a le oferi predictibilitate asupra costurilor”, a declarat Jaroslaw Sliwa, CEO Urgent Cargus.
Noul serviciu Prepaid reprezintă doar unul dintre eforturile continue ale Urgent Cargus de a-și adapta rapid oferta la noul mediu de afaceri din România, pe lângă adoptarea măsurilor speciale care asigură continuitate într-o perioadă în care comerțul online este vital pentru marea majoritate a companiilor locale.
„Perioada actuală vine cu provocări deosebite pentru mulți dintre clienții noștri, în special pentru cei din sectorul e-commerce. Acest lucru ne-a determinat să ne actualizăm programul de lucru și să efectuăm livrări în zile precum 17 aprilie (Vinerea Mare) și 1 Mai, ținând cont de volumul mare de colete cu care ne confruntăm. Mai mult, am adoptat și măsuri suplimentare de siguranță, pentru a contribui la eforturile generale de combatere a pandemiei COVID-19”, a concluzionat Jaroslaw Sliwa, Urgent Cargus CEO.
Articole similare
Cum preferă românii să plătească online: un rezumat pentru marketeri și specialiști ecommerce grăbiți
Suntem într-una dintre perioadele aglomerate din an, așa că-i posibil să nu ai timp să treci prin tot studiul „Cum preferă românii să plătească online?” realizat la comanda Cargus și VISA, așa că ți-am pregătit un rezumat: Normalitatea plăților online și persistența rambursului în numerar Piața de ecommerce din România se află într-o etapă de […]
vezi mai mult
Soluții pentru trecerea de la plățile ramburs la cele online
Dacă ai lansat un magazin online de curând și ți-ai dori să primești mai puține comenzi cu plata la livrare, soluțiile descrise mai jos sunt pentru tine. Pune-ți o cafea și investește câteva minute în descoperirea unor insight-uri valoroase din studiul „Cum preferă românii să plătească online?”, realizat la comanda Cargus în septembrie 2025! Plata […]
vezi mai mult
Cum aduci livrarea mai aproape de clienți? Cargus extinde rețeaua SHIP & GO cu 245 de noi puncte în magazinele Agroland
Cargus continuă să investească în soluții out-of-home, care oferă clienților mai multă flexibilitate și timp câștigat. Cel mai nou pas este parteneriatul cu Agroland, cel mai mare retailer pentru fermieri din România, cu o rețea de peste 240 de magazine proprii și în franciză. Prin acest acord, rețeaua Cargus SHIP & GO va crește cu […]
vezi mai mult